Deşi a alocat peste 40 de milioane de lei pentru construirii centurii municipiului Caracal, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a „uitat” să prindă în proiect necesarele sensuri giratorii prin care şoseaua ocolitoare să fie conectată la DN6 Craiova – Alexandria. Alt proiect, altă mâncare de peşte.
Prezenţi, marţi, la Slatina, ministrul Transporturilor, Iulian Matache, şi şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga, au anunţat că s-a demarat un nou proiect pentru construirea sensurilor giratorii pe care specialiştii au uitat să le prindă în proiectul iniţial.
„La centura Caracalului, compania (CNADNR – n.r.) nu a prevăzut sensurile giratorii. Vom găsi o soluţie şi urmează să construim aceste sensuri giratorii, de intrare şi de ieşire din centură, după caz”, a spus ministrul Transporturilor.
Narcis Neaga a declarat că deja se lucrează la proiectul suplimentar. „Proiectul iniţial nu prevedea sensuri giratorii. Şi s-a început execuţia. Construirea lor începe cu faza de proiectare, iar proiectarea durează două, trei săptămâni, o lună”, a precizat şeful CNADNR.
Şoseaua ocolitoare a municipiului Caracal are o lungime de 10,5 kilometri şi va costa 41,7 milioane de lei, fără TVA, cea mai mare parte a sumei fiind asigurată din fonduri europene. Investiţia ar trebui finalizată până la sfârşitul acestui an.