Trei zile de INTERLUDICA la Slatina: lansări de carte, discuţii, teatru: Invitaţi: Dorel Vişan şi Adriana Trandafir

Primăria Municipiului Slatina, Asociaţia Culturală Center Inter Art. Centrul Internaţional de Artă România şi Centrul Cultural „Eugen Ionescu” vor organiza, în perioada 20 – 22 octombrie, cea de-a treia ediţie a „INTERLUDICA”, un proiect cultural finanţat de autorităţile locale cu fonduri nerambursabile. Gazda va fi Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina.
 
Conceput ca un dialog al artelor, evenimentul de anul acesta propune publicului, în prima zi, cu începere de la orele 16,00, lansarea la Slatina a câtorva titluri de carte incitante, semnate de scriitorii contemporani Cornel Udrea – Cluj Napoca, Nicu Cismaru – Râmnicu Vâlcea, Marian Bărăscu – Drăgăşani, Marian Malciu – Slatina, Dumitru Sârghie – Slatina, Puiu Răducan – Râmnicu Vâlcea, Valeru Ciurea – Slatina, Constantin Triță – Piatra Olt, Nicolaie Tony Dincă – Slatina şi Adriana Neacşu – Slatina.
 
Scriitorul Cornel Udrea, care va fi moderatorul acestei zile, va da apoi startul dezbaterii cu tema „Cultura românească – încotro?”, la care va participa şi actorul Dorel Vişan, care va încheia seara, cu începere de la 18,30, cu un recital extraordinar.
 
Ziua a doua, adică miercuri 21 octombrie, este dedicată artelor vizuale şi teatrului. Astfel, la ora 18,00 va fi vernisată expoziţia de fotografie româno-chineză „România şi China pitorească”, iar la ora 18,30 va avea loc spectacolul de teatru „Despre oameni şi câini”, în regia lui Tony Dincă.
 
În ultima zi a proiectului, joi, 22 octombrie, organizatorii propun întâlnirea publicului cu actriţa Adriana Trandafir, care va evolua în spectacolul „Pasărea măiastră”, un spectacol care a făcut carieră în lumea întreagă.
 
Şirul de manifestări nu va fi lipsit de prezenţa unor publicaţii culturale care vor fi prezentate de cei care le coordonează. Este vorba de revista literară Olt Art, de care se ocupă scriitorul C. Vonescu, şi de Memoria Oltului, coordonată de Ion Tâlvănoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here