Peste 1.800 de viroze şi pneumonii în judeţul Olt. Frecvenţa îmbolnăvirilor, în uşoară scădere

Deşi într-o foarte uşoară tendinţă de scădere faţă de media ultimilor trei săptămâni, frecvenţa infecţiilor respiratorii acute s-a menţinut la peste 1.800 de cazuri săptămâna trecută în judeţul Olt, potrivit unei statistici a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).

În prima săptămână a lunii noiembrie, la nivelul judeţului Olt s-au înregistrat 1.359 de cazuri viroze, 71 de pacienţi având nevoie de îngrijiri medicale în spital. În aceeaşi perioadă, 485 de oameni s-au îmbolnăvit de pneumonie, 84 dintre pacienţii cu această afecţiune fiind internaţi în spitale. 

„Frecvenţa îmbolnăvirilor prin ARI (infecţie respiratorie acută – n.r.) a înregistrat o uşoară tendinţă de scădere faţă de media ultimelor trei săptămâni”, a precizat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, Gabriela Gogiu. 

Este posibil ca această scădere să se datoreze şi campaniei de vaccinare antigripală, aflată în curs de derulare în judeţ. Din cele 24.370 doze de vaccin gripal repartizate Oltului de Ministerul Sănătăţii, până în prezent au fost folosite 9.263 de doze, dintre care aproape 3.900 săptămâna trecută: 1.669 de doze au fost utilizate pentru vaccinarea persoanelor aflate în evidenţele medicale cu afecţiuni cronice (grupa de risc 1). Peste 200 de doze au fost folosite pentru personalul medical, aproape 50 – pentru persoanele instituţionalizate, iar cu peste 2000 de doze au fost vaccinate persoanele de peste 65 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here