Peste 70 de societăţi comerciale controlate, sute de autovehicule oprite în trafic pentru verificări, peste 10 amenzi, sute de kilograme de peşte şi zeci de scule şi ambarcaţiuni confiscate, dar şi zeci de dosare penale – acesta este bilanţul acţiunilor derulate pe parcursul acestei luni de poliţişti, jandarmi şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură pentru descurajarea braconajului piscicol, totul în baza unui plan special în domeniu.
Potrivit bilanţului, în cadrul acţiunii au fost constatate 18 infracţiuni la legislaţia privind pescuitul şi acvacultura. Au fost verificate 73 de societăţi comerciale, două amenajări piscicole, 170 de autovehicule şi 32 de ambarcaţiuni. De asemenea, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale şi au fost ridicate în vederea confiscării nouă plase monofilament, şapte setci, cinci ambarcaţiuni şi 369 kg peşte.
„În perioada de 3 – 19.11.2015, în baza unui plan de acţiune, poliţiştii cu atribuţii pe linie de ordine publică din cadrul IPJ Olt, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Olt şi cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, au desfăşurat această acţiune pe întreg teritoriul de competenţă al judeţului Olt. Scopul acţiunii a fost acela de apărare a patrimoniului piscicol şi a integrităţii acestuia, combaterea faptelor ilegale asociate din pescuitul ilegal, colectarea, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea produselor piscicole, precum şi asigurarea unor condiţii de piaţă corecte, atât prin eliminarea produselor de provenienţă ilicită, cât şi protejarea mediului înconjurător”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisarul şef Claudia Radu.
21 de persoane s-au ales cu dosare penale şi sunt cercetate pentru comiterea unor infracţiuni la regimul piscicol.