Votarea primarilor în două tururi de scrutin este un exerciţiu democratic necesar şi avantajează, în primul rând, nu partidele, ci comunităţile în ansamblul lor, a declarat, pentru OLT-ALERT, Siminica Mirea, co-preşedinte al PNL Olt.
Contactată de OLT-ALERT pentru a exprima o poziţie pe tema alegerilor primarilor din două tururi de scrutin, variantă susţinută de liberali, Siminica Mirea, co-preşedinte al PNL Olt, a declarat că utilizarea a două tururi electorale pentru alegerea primarilor ar fi, dincolo de un exerciţiu democratic necesar României de azi, un avantaj pentru toate comunităţile româneşti. „În vreme ce PSD, care este artizanul alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin, îşi urmăreşte propriul avantaj în sensul că are cel mai mare număr de primari, PNL militează pentru revenirea la varianta a două tururi pentru că aceasta avantajează alegătorii, comunităţile în ansamblul lor. Spun acest lucru pentru că un al doilea tur de scrutin reprezintă încă o cernere a candidaţilor, astfel încât, în final, în funcţia de primar să ajungă cel mai bun dintre cei buni. Acesta este raţionamentul nostru când susţinem revenirea la acest proces electoral, cu două tururi de scrutin pentru primari”, a declarat Siminica Mirea.
În ceea ce priveşte modul în care poate fi modificată legea care reglementează alegerilor locale, co-preşedintele PNL Olt afirmă că este foarte simplu, fiind voarba doar de un gest de voinţă al actualului guvern. „Este foarte simplă modalitatea de a reveni la practica votului în două tururi electorale: guvernul să adopte o ordonanţă de urgenţă. Nu este nimic nedemocratic şi nu se pune problema că ar fi prea târziu. Dacă un lucru este în avantajul majorităţii, al poporului, atunci el merită făcut. Ce te faci însă cu PSD-ul, care acţionează doar pe baza unor calcule politice în avantajul său, ca partid?! Pentru că doar asta a făcut acest partid în ultima perioadă de guvernare, un partid condus, să nu uităm, de oameni cu mari probleme în justiţie”, a mai spus Siminica Mirea.
Contactat şi celălalt co-preşedinte al organizaţiei, deputatul Gigel Ştirbu, pentru o declaraţie pe această temă, parlamentarul nu a vrut să ofere OLT-ALERT un comentariu, precizând că va organiza în zilele următoare o conferinţă de presă pe acest subiect. De altfel, demnitarul se află în ultima perioadă într-un non-combat suspect, în răspăr cu acţiunile şi declaraţiile publice ale celor doi lideri ai partidului, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga.
PNL a depus amendamente în Comisia de cod electoral pentru alegerea din două tururi, amendamente respinse însă pentru liberalii nu aveau majoritate în respectiva comisie. Au depus apoi, la votul final, un amendament, dar, în ciuda faptului că amendamentul n-a trecut, legea a fost votată pentru că, în ansamblu, avea şi multe părţi bune, potrivit prim-vicepreşedintelui PNL Andreea Paul. Minoritatea pe care liberalii o au în parlament a făcut ca proiectul de lege depus de ei pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin să pice. Ulterior, PNL a făcut un apel la Guvernul Cioloş pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, şi, cum premierul României a refuzat un asemenea demers, liberalii au cerut Avocatului Poporului să conteste la Curtea Constituţională legea prin care primarii sunt aleşi într-un singur tur. În acest moment, Avocatul Poporului analizează solicitarea liberalilor.