Poliţiştii din Olt „mătură” judeţul şi dau sute de amenzi pe zi. Ce alte pedepse aplică oamenii legii

Sute de poliţişti acţionează zilnic, în această perioadă, în Olt, pentru creşterea gradului de siguranţă a populaţiei, urmare unui plan aprobat de fostul şef al Poliţiei Române, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă. Doar în ultimele 24 de ore, poliţiştii olteni au constatat 10 infracţiuni şi au aplicat sute de sancţiuni contravenţionale.

La nivelul județului Olt, în ultima zi de week-end, au acționat peste 200 de polițiști, 141 de la ordine publică, 44 de la poliţia rutieră, 17 de la investigaţii criminale, şapte de la structura de arme, explozivi, substanțe periculoase, 17 de la poliţia transporturi şi alţii din alte structuri ale poliției.

În ultimele 24 de ore, oamenii legii au constatat 10 infracţiuni, două fiind de natură judiciară, două încălcări ale ordinii şi liniştii publice, trei ale regimului vizând materiile explozive şi trei infracţiuni la regimul rutier.

„În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 87 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 37 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, 20 prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite și una la domeniul silvic, valoarea totală fiind de 82.510 lei. Totodată, au fost indisponibilizate trei arme şi material lemnos”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisarul şef Claudia Radu.

De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii rutieri au aplicat 272 de sancţiuni contravenţionale, 125 pentru depăşirea limitelor legale de viteză, iar trei pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune.

Totodată, au fost reţinute 17 permise de conducere, dintre care patru pentru consum de alcool, patru pentru viteză, fiind retrase şi şase certificate de înmatriculare auto.

Poliţiştii de investigaţii criminale au depistat şi trei persoane date în urmărire.

„În cadrul activităţilor, poliţiştii de la transporturi au identificat 6 călători care circulau fraudulos, cărora personalul specializat le-a aplicat taxe şi suprataxe în valoare de 115 lei, şi au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale”, a mai precizat ofiţerul de relaţii cu presa al IPJ Olt.

În plasa poliţiştilor a căzut, duminică, un bărbat, de 39 ani, din municipiul Turnu Măgurele, care comercializa, pe raza comunei izbiceni, fără documente legale, peste 560 de plicuri de seminţe de legume în valoare de câteva zeci de mii de lei, drept pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei, iar marfa a fost confiscată.

Un tânăr care conducea un moped neînregistrat, fără a poseda permis de conducere şi având o concentraţie de 0,44 mg./l. alcool pur în aerul expirat a fost depistat pe raza localităţii Vlădila, iar un bărbat, de 35 de ani, din Bucureşti, a fost şi el prins conducând autoturismul beat. Un alt bărbat, de 69 de ani, din Câmpulung, Argeş, a fost prins conducând o autoutilitară fără a poseda permis de conducere.

În toate cazurile oamenii legii au aplicat, evident, pedepse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.