Poliţia Locală Slatina, transformată în serviciu public de interes local cu prsonalitate juridică

Aleşii Slatinei au aprobat, în şedinţa extraordinară a consiliului local de marţi, transformarea Poliţiei Locale în serviciu public de interes local cu personalitate juridică. 

Noul serviciu va prelua organigrama, statul de funcţii şi numărul de personal existente, aprobate în cadrul aceluiaşi proiect de hotărâre adoptat de aleşi. De asemenea, a fost aprobat şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciului.

În noua structură, Poliţia Locală va funcţiona, ca şi până acum, cu 75 de posturi, dintre care patru de conducere şi 71 de execuţie. Este vorba de un post de director executiv, un altul de director executiv adjunct, la Compartimentul Disciplina în Construcţii, Afişaj Stradal, Protecţia Mediului şi Activităţi Comerciale – două posturi, la Biroul Dispecerat, Evidenţa Persoanelor – un post şef birou şi opt posturi de execuţie, la Serviciul Ordine Publică, Rutier – un post şef serviciu, la Compartimentul Ordine Publică – 37 posturi, la Compartimentul Rutier – 19 posturi, la Compartimentul Contabilitate – două posturi, la Compartimentul Achiziţii Publice – un post şi la Compartimentul Juridic, Resurse Umane, Relaţii cu Publicul – două posturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here