Preţul la apă şi canalizare scade din nou în Slatina, după ieftinirea tarifelor din ianuarie

Valoarea facturii la apă şi canalizare va fi diminuată, pentru a doua oară în decurs de două luni, după ce consilierii locali au aprobat, în şedinţa extraordinară de marţi, abrogarea unei hotărâri din 2005 care stabilea o cotă de 5% din preţul pe metrul cub de apă pentru crearea „surselor de dezvoltare şi modernizare a sistemelor tehnico-edilitare de alimentare cu apă, canalizare şi epurare.

Iniţiativa îi aparţine consilierului local Gheorghe Floricică (PSD), care afirmă că vechiul act normativ era depăşit, întrucât „la nivelul municipiului Slatina au fost realizate lucrări de modernizare a sistemului de aplimentare cu apă şi canalizare cu finanţare din fonduri europene nerambursabile şi fonduri locale, situaţie ce nu mai impune intervenţia pentru repararea acestora”. 

Alesul local a avut în vedere şi o adresă prin care SC Compania de Apă Olt SA Slatina solicită excluderea cotei de dezvoltare stabilită prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Slatina nr. 21/25.01.2005,

„Se aprobă încetarea aplicabilităţii HCL nr. 21/25.01.2005 prvind stabilire cotă de 5% din preţul pe mc apă potabilă, canalizare şi epurare pentru crearea surselor de dezvoltare şi modernizare a sistemelor tehnico-edilitare de alimentare cu apă, canalizare şi epurare”, se arată în proiectul de hotărâre iniţiat de Gheorghe Floricică şi aprobat, marţi, de legislativul municipiului.
Municipalitatea a decis, luna trecută, diminuarea valorii facturii la serviciile de apă-canal, prin reducerea cantităților de ape uzate preluate la canal și epurate de la 100%, la 80%, preţul total de 7,31 lei (în cazul variantei 100%) scăzând la 6,48 lei (în cazul variantei 80%).

Un clasament național al autorităților centrale cu municipiile reședință de județ din țară și tarifele practicate în aceste localități la serviciile de apă-canal-epurare relevă că Slatina se află pe locul 22 (din 40) cu tariful de 6,48 lei/mc (inclusiv tva). Cele mai mari tarife se înregistrează în Constanța – 8,82 lei/mc, Pitești – 8,55 lei/mc, Rm. Vâlcea – 8,36 lei/mc, Galați – 7,62 lei/mc etc.
Noua scădere a tarifului prin eliminarea cotei de 5%/mc va intra în vigoare după ce hotărârea aprobată marţi va primi viza de legalitate a Prefecturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.