Codul galben de inundaţii pe Dunăre, prelungit până în 21 martie. În Olt, sute de hectare de păşuni şi păduri rămân sub ape

Institutul Naţional de Hidrologie a prelungit avertizarea cod portocaliu pe Dunăre până în data de 21 martie. Situaţia din sudul judeţului Olt rămâne aceeaşi ca zilele trecute, cu nivelul apei la limita cotei de pericol şi cu aproape 700 de hectare de păşune şi păduri inundate.

Institutul Naţional de Hidrologie a prelungit avertizarea cod portocaliu pe Dunăre până în data de 21 martie, ora 18.00. Situaţia din sudul judeţului Olt, aflat sub avertizarea hidrologilor, rămâne aceeaşi ca în zilele trecute, cu nivelul apei la limita cotei de pericol. Mai exact, marţi, la ora 16.00, la mira port Corabia cota era de 599 de centimetri, cu doar un centimetru sub cota de pericol, care este de 600 cm, iar debitul – de 11880 mc/s.

Suprafeţele inundate rămân aceleaşi, adică aproape 700 de hectare de păşuni şi păduri sunt sub ape. În orașul Corabia sunt inundate 45 de hectare de pășune și 18 hectare de pădure, iar în comuna Gârcov sunt inundate 348 de hectare de pășune și 284 de hectare de pădure. Toate suprafețele inundate se află în albia majoră a Dunării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.