Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Olt a organizat, în perioada 7 – 25 martie, o serie de concursuri sportive în cadrul „Cupei Jandarmeriei Oltene”.
La această competiţie s-au înscris aproximativ 70 de jandarmi care, pe parcursul a trei săptămâni, s-au întrecut în probe la şah, tenis de masă, fotbal-tenis, skandenberg, ştafetă 4×300 m, circuit şi ciclism.
„Câştigătorii concursurilor sportive vor fi premiaţi în cadrul unei activităţi festive, prilejuită de sărbătorirea a 166 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române”, a declarat purtătorul de cuvânt ak IJJ Olt, locotenent-colonelul Emanuel Botan.
Competiția a fost organizată cu sprijinul Asociaţiei Sportive „OLTUL 746”.