Ajuns anul acesta la cea de-a XI-a ediţie, Concursul regional de informatică aplicată „INFO PRACTIC”, desfăşurat, sâmbătă, la Colegiul Tehnic „Alexe Marin” din Slatina, şi-a desemnat câştigătorii, nu mai puţin de 51 de elevi din cei peste 100 de participanţi primind distincţii, informează OLT-ALERT.
La concurs au participat 103 elevi de la unităţi de învăţământ din Bucureşti, Ilfov, Teleorman, Vâlcea, Dolj şi, evident, Olt. După un efort susţinut, juriul, al cărui preşedinte a fost lectorul universitar dr. Claudiu-Ionuţ Popîrlan de la Departamentul de Informatică al Facultății de Matematică şi Ştiinte ale Naturii din cadrul Universității din Craiova, a acordat nu mai puţin de 51 de premii, ceea ce evidenţiază buna pregătire a participanţilor. Printre elevii cu premiul I s-au numărat şi participanţi din Olt.
Coordonatori ai concursului, în paralel cu care s-a ţinut şi un simpozion naţional de comunicări ştiinţifice în domeniul informaticii (ediţia a VI-a) au fost profesorii Nicolae Nicolaescu și prof. Valeria Diaconu.


