Marius Oprescu, lansat oficial în cursa pentru CJ Olt, în tandem cu Virgil Delureanu. Lista completă

Marius Oprescu, actual vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt şi preşedinte executiv al PSD Olt, s-a lansat oficial, luni, în cursa pentru funcţia de preşedinte al instituţiei prin depunerea dosarului cu social-democraţii care candidează pentru posturile de consilier judeţean.

Dosarul a fost depus la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană Olt de un grup de social-democraţi condus de cei doi lideri ai PSD Olt, Paul Stănescu şi Marius Oprescu. „Marius Oprescu, aşa cum îl ştiu eu, un om responsabil, cu mult caracter, sunt convins că va face foarte multe lucruri pentru judeţul Olt. De asemenea, Marius Oprescu are o echipă de consilieri judeţeni foarte puternică. Una dintre funcţiile care sunt în Consiliul Judeţean, de vicepreşedinte, trebuie să îi revină colegului meu Virgil Delureanu, un om care cunoaşte foarte bine judeţul, un om în care eu am mare încredere, şi un om care de fiecare dată îşi face datoria acolo unde este. Deci cu Marius Oprescu, cu Virgil Delureanu, cu toţi colegii noştri consilieri sunt convins că avem o echipă foarte puternică. Cred că vor face foarte multe lucruri bune pentru judeţul nostru”, a declarat, după depunerea dosarului, Paul Stănescu.

Întrebat ce semnifică pentru el faptul că deschide lista candidaţilor la CJ Olt, Marius Oprescu a spus că faptul acesta reprezintă o onoare, dar şi o mare responsabilitate.

„Am emoţii, este o mare onoare, dar şi o mare responsabilitate pentru că sunt omul care deschide lista de consilieri judeţeni a Partidului Social Democrat Olt, organizaţia, zicem noi, cea mai puternică din ţară. Şi acest lucru ne obligă la foarte multe. Dar cred că împreună am găsit o soluţie bună pentru lista de consilieri judeţeni, o echipă puternică, echilibrată, cu oameni din tot judeţul, şi, de asemenea, toate categoriile socio-profesionale am urmărit să fie reprezentate pe această listă”, a spus cel aflat pe primul loc pe listă.

Faptul că revine din Parlament în judeţ nu este o cădere pentru deputatul Virgil Delureanu, care susţine că îşi doreşte facă echipă bună cu Marius Oprescu atât la nivel politic, cât şi la nivel administrativ.

„Pentru binele organizaţiei judeţene a PSD, pentru binele tuturor locuitorilor judeţului Olt, mă întorc ca să fac echip cu domnul preşedinte Marius Oprescu, să fim alături de puternica noastră echipă care înseamnă primarii pe care îi are Partidul Social Democrat şi pe care sper să îi aibă şi după alegerile locale, aceeaşi cu care plecăm acum la luptă. Va fi un meci pe care nu îl considerăm câştigat de la început şi sper ca împreună cu această puternică organizaţie a PSD să câştigăm alegerile în 6 iunie”, a evidenţiat Virgil Delureanu.

OLT-ALERT prezintă lista completă a candidaţilor PSD la Consiliul Judeţean Olt:

  1. Marius Oprescu
  2. Delureanu Virgil
  3. Sulger Cornelia
  4. Vătămanu Victor
  5. Postelnicu Dorin-Teodor
  6. Nedelea Ioan
  7. Grecu Ion-Cătălin
  8. Bondrescu Ion-Lucian
  9. Drăghicescu Dragoş-Nicolae
  10. Butnariu Cristian
  11. Matei Mariana
  12. Gheorghe Ionel-Cristian
  13. Iordache Adrian
  14. Irimia Ilie
  15. Vitan Nicolae
  16. Gălan Valeria
  17. Bărbulete Ion-Adrian
  18. Dima Iulia-Daniela
  19. Popescu Constantin
  20. Şofaru George
  21. Vasile Mirela
  22. Iancu Marius-Ionel
  23. Mitrică Constantin
  24. Antonescu Constantin
  25. Hău Ilie
  26. Căroi Mariana
  27. Paun Fabriccio-Adrian
  28. Lutic Claudia Mariana
  29. Vruse Cristian-Dan
  30. Matei Valeriu-Marius
  31. Veselu Ovidiu
  32. Chirculescu ionel-Marian
  33. Şerban Gabriela
  34. Tăbârcă Marinela-Daniela
  35. Barbu Claudiu-Daniel
  36. Catrina Magdalena-Iuliana
  37. Dumitrescu Ilarion-Bogdan
  38. Ionaşcu Marian
  39. Pendiuc Petre-Silviu
  40. Ilinca Bărbulescu Laurenţiu-Ovidiu
  41. Vişan Lucian
  42. Popescu Silviu-Georgian

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here