Ce făcea Nini Săpunaru la întâlnirea cu pescarii amatori din Olt: de necrezut!

Prezent, în urmă cu câteva luni, la Slatina pentru a asculta nemulţumirile pescarilor amatori care cereau oficial stoparea braconajului piscicol şi a pescuitului comercial pe râul Olt, practici care pun în pericol fauna piscicolă pe acest curs de apă, deputatul Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei pentru Agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor a arătat, pe parcursul dezbaterilor, cu totul alte preocupări decât interesul pentru subiectul pescarilor.

Deputatul a fost surprins, în timpul discuţiilor, pur şi simplu făcându-şi de lucru cu pixul pe o agendă, nu luându-şi notiţe, aşa cum dădea impresia, ci… desenând. O dovedesc imaginile video în posesia cărora a intrat OLT-ALERT.

La dezbaterea la care a participat Nini Săpunaru au fost prezenţi câteva sute de pescari amatori din Olt, Dolj ş Vâlcea. Din păcate, întâlnirea, organizată în 11 martie a.c., la Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu”, a avut şi o încărcătură politică prin prezenţa mai unor reprezentanţi ai PNL Olt, printre care s-au numărat candidatul liberalilor la Primăria Slatina, Marius Bălaşa, şi co-preşedintele organizaţiei politice, deputatul Gigel Ştirbu. De altfel, dintr-unul care l-a ajutat pe Nini Săpunaru să găsească locaţia aleasă pentru desfăşurarea dezbaterii (sala de festivităţi a Colegiului Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu”), Marius Bălaşa s-a transformat într-un veritabil amfitrion al evenimentului, preluând prerogativele de moderator, deşi nimeni dintre sutele de participanţi nu l-au împuternicit pentru acest rol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here