Percheziţii la Spitalul Slatina: S-au ridicat probe şi documente financiar-contabile

Poliţiştii au descins, sâmbătă, însoţiţi de reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, de unde au ridicat probe, dar şi documente financiar-contabile privind achiziţionarea, în ultimii trei ani, a substanţelor dezinfectante produse de firma Hexi Pharma Co SRL.

Informaţia a fost confirmată de conducerea spitalului, care a dat publicităţii un comunicat de presă pe acest subiect.

„Azi 07.05.2016, in intervalul orar 09.00-17.00, în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a avut loc o acţiune de control privind produsele biocide (dezinfectanţi) folosite în cadrul unităţii sanitare, provenite de la SC HEXI PHARMA CO SRL. Au fost solicitate documente financiar contabile (contracte de achiziţie, facturi, NIR-uri, fişe de magazie etc.) din perioada 2013 şi până în prezent. Totodată au fost prelevate probe  din produsele biocide (Hexi Pharma)  ce s-au regasit la nivelul unitatii sanitare. La acţiunea de control au participat reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Olt, controlul efecutându-se în prezenţa conducerii unităţii sanitare”, se arată în comunicat.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a început urmărirea penală în cazul dezinfectanţilor produşi de firma Hexi Pharma şi folosiţi în spitale, fiind făcute cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor, falsificarea şi substituirea de produse. De asemenea, Ministerul Sănătăţii a dat publicităţii o listă cu 50 de spitale din Bucureşti şi 22 de judeţe care au iesit prost la controlul efectuat de minister, care a verificat eficacitatea şi nu concentraţia dezinfectanţilor produşi de firma Hexi Pharma. Pe această listă se află şi două spitale din Olt, respectiv Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi Spitalul Municipal Caracal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here