Judecătoarea Liliana Oprea, numită de CSM preşedinte al Tribunalului Olt

Liliana Oprea, președinta Tribunalului Olt

Liliana Oprea, vicepreşedintele Tribunalului Olt, a fost delegată de CSM în funcţia de preşedinte al acestei instanţei, începând cu data de 25 mai.

Potrivit hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, Liliana Oprea este delegată în funcţia de preşedinte al Tribunalului Olt, până la revenirea titularului pe post, dar nu mai mult de şase luni. Postul de preşedinte al Tribunalului Olt a rămas vacant după ce Iuliana Dicu, preşedinte cu delegaţie al instanţei, a ieşit la pensie, începând cu data de 7 mai. Postul de preşedinte al Tribunalului Olt nu poate fi scos la concurs, fiind blocat după ce titularul său, judecătorul Carmen Marinescu, a fost suspendat pe perioada în care este judecată într-un dosar de corupţie.

Ea a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, la începutul anului 2015, fiind acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţii. Ea este judecată, sub control judiciar, de Curtea de Apel Craiova. În faţa magistraţilor craioveni au fost trimişi, în acelaşi dosar, Iuliu-Severus Marinescu, soţul judecătoarei, alături de avocatul Dumitru Cismaru, dar şi Ilie Bucă, şi aceştia aflându-se sub control judiciar.

Carmen Marinescu şi soţul său s-au aflat şi în arest preventiv, timp de aproape două luni, matrapazlâcurile făcute de fosta şefă a Tribunalului Olt ieşind la iveală după un denunţ al interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here