Candidatul PNL la Primăria Slatina foloseşte în campanie, la negru, minori de la Direcţia Copilului

Echipa de campanie a candidatului PNL la funcţia de primar al Slatinei, Marius Bălaşa, foloseşte în acţiunile de propagandă electorală minori aflaţi în sistemul de protecţie a statului, pe care îi plăteşte la negru pentru distribuirea unor pliante. Informaţia a fost confirmată de conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt, care a fost sesizată de alţi copii protejaţi de stat în legătură cu această poveste şi care, la rândul ei, urmează să sesizeze instituţiile abilitate pentru verificarea cazului.

Reprezentanţii DGASPC Olt au aflat de la mai mulţi minori din căsuţe de tip familial că un coleg al lor este folosit de PNL Olt în campania candidatului liberal la Primăria Slatina, Marius Bălaşa, fiind plătit pentru distribuirea în oraş a unor materiale de propagandă electorală. Copilul ar fi fost pus la o astfel de muncă inclusiv în timpul orelor de curs. Instituţia a reacţionat imediat, încercând să afle dacă adolescentului i-au fost încălcate anumite drepturi. A luat legătura cu băiatul, care a recunoscut că primeşte de la liberali pliante electorale pe care le distribuie oamenilor în oraş, muncă pentru care este plătit cu 15 lei pe zi. Materialele de propagandă le primeşte la sediul de campanie al lui Marius Bălaşa, situat lângă sediul Bibliotecii Judeţene. Copilul a mai spus că pentru această activitate a fost recrutat de un anume Robert, care se ocupă de o organizaţie politică a elevilor (este vorba de Robert Ghiţă, preşedintele Clubului Elevilor Liberali Slatina – n.r.). Mai mult, se pare că cel aflat sub protecţia statului ar fi primit sarcina de a convinge alţi colegi din sistemsă presteze o astfel de muncă, contracost.

„Am fost sesizaţi de mai mulţi copii din căsuţele de tip familial din Slatina care ne-au spus că l-au văzut pe un coleg de-al lor în timp ce împărţea pliante cu imaginea candidatului PNL la primăria Slatina. Am vorbit cu acest copil şi a recunoscut că face acest tip de activitate. Noi vom face o verificare în acest caz, atât cât ţine de noi, şi mai departe vom sesiza instituţiile abilitate ale statului pentru că orice tip de muncă, inclusiv pentru copiii a căror vârstă corespunde prevederilor legale, trebuie să fie unul legal. Trebuie să vedem dacă acestui copil nu i-au fost încălcate drepturile, cel la muncă, cel la educaţie şi cel de copil până la urmă”, a declarat, pentru OLT-ALERT, şefa DGASPC Olt, Rădiţa Piroşca.

Ce spune legea

Potrivit art. 3, alin. 2 din Legea 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, „o persoană poate desfăşura activităţi ca zilier numai dacă a împlinit vârsta de cel puţin 16 ani”. Legea mai prevede, la acelaşi articol, alin. 3, că, „prin excepţie de la prevederile alin. (2), minorii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani pot desfăşura activitate ca zilieri numai cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali”.

De asemenea, la art. 4, alin. 5 din lege se specifică faptul că „beneficiarul nu poate utiliza zilieri pentru desfăşurarea unor activităţi în beneficiul unui terţ”.

Ca să poată folosi persoane pentru exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, beneficiarul este obligat de lege să înfiinţeze Registrul de evidenţă a zilierilor conform unui model prevăzut de legislaţia în domeniu, document care „se păstrează la sediul beneficiarului şi/sau la punctele de lucru, după caz”. Beneficiarul mai are obligaţia de a completa acest registru înainte de începerea activităţii, conform instrucţiunilor prevăzute de Legea 52/2011, şi să-l prezinte organelor de control abilitate. O altă obligaţie mai este, potrivit legii, aceea de a asigura instruirea zilierului, înainte de începerea activităţii, cu privire la pericolele la care poate fi expus şi la măsurile de prevenire şi protecţie pe care trebuie să le respecte. Modul în care se face remunerarea zilierilor, ca şi activităţile pe care zilierii le pot desfăşura în temeiul legii citate sunt şi ele stabilite de prevederile legii. Lista obligaţiilor celui care foloseşte zilieri este mult mai lungă şi este greu de crezut că ele au fost respectate în cazul copilului folosit în campania lui Marius Bălaşa.

Încălcarea acestor prevederi atrage răspunderea contravenţională a celor vinovaţi, legea prevăzând amenzi între 6.000 de lei şi 20.000 de lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor cad în sarcina inspectorilor de muncă sau în cea a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, după caz.

Dincolo de respectarea prevederilor legale cazul poate fi judecat şi din perspectivă morală. De câtă susţinere se mai bucură Bălaşa în partid dacă a ajuns să recurgă la astfel de ajutoare în campania electorală, cu riscul de a încălca legea?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here