Olt: Zeci de copii, izolaţi la domiciliu după ce au fost AFECTAŢI de boala Gură-Mână-Picior

Boala Gură-Mână-Picior asupra căreia Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt a avertizat îşi face simţită prezenţa în mai multe colectivităţi şcolare din judeţ a făcut deja peste 60 de victime în rândul copiilor. 

La această oră sunt 63 de cazuri de îmbolnăviri, 40 în mediul urban şi 23 în mediul rural, potrivit unui comunicat de presă al DSP Olt. Din fericire, formele de boală sunt usoare, mai spun specialiştii DSP. Totuşi, toate cazurile au fost izolate la domiciliu.

Infecţia a fost descoperită în primele 10 zile ale acestei luni în mai multe colectivităţi de copii preşcolari şi şcolari din Olt, potrivit unor informaţii ale Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), care a recomandat imediat izolarea la domiciliu sau în secţiile de specialitate a copiilor bolnavi pentru limitarea răspândirii infecţiei, aplicarea riguroasă a măsurilor de igienă, în special spălatul mâinilor cu apă caldă şi săpun ori de câte ori este nevoie, dezinfecţia obligatorie a obiectelor cu care copiii vin în contact, supravegherea cazurilor prin medicul de familie şi supravegherea colectivităţilor, pe perioada maximă de evoluţie a bolii (până la 30 zile) şi aportarea numerică a cazurilor depistate către DSP Olt.

Boala Gură-Mână-Picior este o infectie virală (herpangina) care se manifestă în special în colectivităţi de copii precum creşe, grădiniţe etc., cei mai afectaţi fiind preşcolarii cu vârste între doi şi şase ani, „însă şi bebeluşii şi copilaşii mai mari pot face aceasta infecţie, din cauza faptului că se transmite deosebit de uşor”, potrivit reprezentanţilor DSP.

Virusul implicat face parte din categoria enterovirusurilor si se numeste Coxsackie. „Calea de transmitere cea mai frecventă este cea oral-fecală. De asemenea, se transmite prin tuse, strănut, prin contactul direct cu leziunile de la nivelul pielii, dar şi prin intermediul obiectelor contaminate sau materiilor fecale. Din acest motiv sunt foarte importante măsurile de igienă, spalarea frecventă pe mâini cu apă caldă şi săpun, aerisirea încăperilor, evitarea spaţiilor aglomerate şi a contactului cu persoanele infectate”, se rată într-un comunicat al Direcţiei de Sănătate Publice Olt

Perioada de incubaţie a virusului este în medie de trei – şapte zile. Debutul bolii se manifestă printr-o stare generală alterată (indispoziţie, astenie, adinamie, dureri de cap, lipsa poftei de mancare şi, mai rar, prin vărsături şi dureri abdominale asociate cu febră.

„Caracteristica bolii este erupţia care în 24 – 48 de ore se transformă în mici vezicule, care sunt foarte dureroase, împiedecă alimentaţia, iar în cazul în care aportul de lichide este deficitar se poate ajunge la deshidratare. Pe lângă leziunile bucale tipice sunt şi leziunile de la nivelul palmelor şi tălpilor (de unde si denumirea bolii de Mână-Gură-Picior). Spre deosebire de alte boli eruptive (in special varicela cu care se şi confundă uneori), leziunile nu sunt însoţite de mâncărime. Leziunile de la nivelul pielii se vindecă în general în şapte – maxim 10 zile şi nu lasă sechele”, mai spus specialiştii DSP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here