Olt: Peste 1.100 de case, 1000 ha de culturi şi peste 550 de maşini, distruse de grindină-FOTO/VIDEO

Aproape 1000 de hectare de culturi agricole, peste 1100 de locuinţe din Olt au fost afectate de fenomenele meteo periculoase care s-au abătut asupra judeţului luna aceasta, potrivit unui raport al Comisiei județene de evaluare a pagubelor, care în parioada 22 – 23 iunie s-a deplasat în localităţile lovite de grindină. De asemenea, peste 550 de autoturisme au fost avariate, dar şi mai multe obiective socio-economice au avut de suferit de pe urma vremii rele.

Este vorba de şase localități unde grindina a făcut ravagii, distrugând 468 de hectare de grâu, 245 de hectare de porumb, 160 de hectare de floarea soarelui, 10 hectare de orz, 50 de hectare de rapiță, 18,8 hectare de legume în câmp, 6,2 hectare de pepeni, 7200 mp de solar, afectând 1130 de case şi 955 de anexe gospodărești şi 10 obiective socio-economice şi avariind 558 de autoturisme, după cum se arată în raportul Comisiei județene de evaluare a pagubelor. Suprafețele de teren agricol cultivat au fost afectate între 10 și 30%, conform specialiștilor din cadrul Direcției Agricole.

dsc_0140

În comuna Bălteni au fost afectate 250 de hectare de grâu, 80 de hectare de porumb, 30 de hectare de floarea soarelui, 10 hectare de orz și 50 de hectare de rapiță.

În Colonești 100 de case şi anexe gospodăreşti au fost avariate la nivelul acoperişului, dar şi 50 de autoturisme, 70% din acoperişul unei grădiniței fiind şi el distrus. De asemenea, 190 de hectare de grâu, 60 de hectare de porumb şi 50 de hectare de floarea soarelui au fost bătute de grindină.

grindina34

Acoperişurile Primăriei Potcoava, sediului unei societăţi comerciale şi al unei formații de lucru aparţinând Sistemului Hidrotehnic Inferior Olt au fost parţial avariate, ca şi în cazul a 360 de case şi a 225 de anexe gospodărești. 225 de autoturisme au suferit, şi ele, avarii serioase, iar 85 de hectare de porumb şi 70 hectare de floarea soarelui au fost şi ele afectate de vremea rea.

1.240 de case şi anexe gospodăreşti, două biserici, două grădiniţe, o şcoală şi un centru de permanenţă au fost distruse parţial la nivelul acoperişului în localitatea Brastavăţu, unde şi 253 de autoturisme au fost avariate, iar 22 de hectare cultivate cu legume, pepeni şi grâu au fost distruse.

grindina2

În Osica de Jos proprietari de solarii au rămas fără 6.400 mp de folie solar. iar în Valea Mare 20 de hectare de grâu, 10 hectare de porumb, 10 hectare de floarea soarelui, 10 hectare de grădini, 800 mp de solar au fost, de asemenea, căsăpite de ploi şi grindină.

Din Comisie de evaluare a pagubelor au făcut parte specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Inspectoratului de Stat în Construcții, Consiliului Județean și Direcției Agricole Olt. Situaţia întocmită va ajunge pe masa guvernului, care ar trebui să acorde despăgubiri celor păgubiţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here