Lucrările la chioşcul de la Fântâna Speranţei au încetat. Construcţia va fi demolată – surse

De circa o săptămână lucrările de la chioşcul metalic ridicat în mijlocul trotuarului de la Fântâna Speranţei din Slatina (care a făcut subiectul unei anchete marca OLT-ALERT) au încetat, surse politice şi administrative susţinând că, în ciuda faptului că beneficia de autorizaţie de construire eliberată de primărie, construcţia va fi demolată.

Scandalul iscat de ancheta demarată în urmă cu peste două săptămâni de OLT-ALERT pe marginea chioşcului ridicat în mijlocul trotuarului de la Fântâna Speranţei este pe cale să dispară o dată cu construcţia propriu-zisă, despre care surse politice şi administrative locale afirmă că, în urma unor discuţii între proprietar şi noua conducere a primăriei, va fi demolată şi, cel mai probabil, reconstruită într-o altă zonă. Asta după ce scandalul a dus la demisia primarului interimar de atunci al oraşului, Emil Popa, care, din cauză că a semnat autorizaţia de construire pentru această investiţie, a pierdut şi şansa de a ocupa funcţia de viceprimar al Slatinei promisă de partidul al cărui membru este, PSD.

Autorizaţia de aconstruire a fost cerută de firma Tonka Sport GM SRL, administrată de Ioana Cristina Popa, unic asociat, şi care are ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul al îmbrăcămintei în magazine specializate. Reamintim că Ioana Cristina Popa a făcut parte din grupul de persoane protejate de fostul primar al Slatinei şi ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, rolul ei fiind acela de a administra una dintre firmele înfiinţate de deputatul Daniel Bărbulescu la ordinul şi cu banii lui Vâlcov. Este vorba de SC Contis Consulting Company SRL, care ţinea contabilitatea celorlalte firme controlate prin interpuşi de Vâlcov şi pe cea a firmelor apropiaţilor fostului ministru al Finanţelor, precum SC Cafmin SRL, controlată de omul de afaceri Cristian Tomescu, sau firmele controlate de Cristian Ghenciu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here