Ambiţia de a deveni viceprimar l-a costat scump pe un politician din Olt. Ce a PIERDUT edilul

Ambiţia de a deveni viceprimar l-a costat pierderea căsniciei pe un politician din judeţul Olt, care iniţial a candidat pentru un post de consilier local.

Este vorba de actualul viceprimar al comunei Coloneşti, Constantin Dan Burducel, care a candidat pentru un post de consilier local pe lista Partidului Social Democrat (PSD). Înainte de alegerile locale din 5 iunie, lui i se propusese însă ca, în măsura în care PSD ar fi câştigat majoritatea în noul consiliu local al comunei, el să fie propus pentru funcţia de viceprimar al localităţii. Pentru asta trebuia însă să divorţeze de soţia lui, în condiţiile în care ea ocupă de mai mulţi ani postul de secretar al comunei, astfel că între soţul viceprimar şi soţie ar fi intervenit situaţia de incompatibilitate.

Soţul n-a stat pe gânduri şi a ales calea divorţului, care a fost declarat, la solicitarea celor doi soţi, de un notar public. Acesta a informat, ulterior, Primăria Coloneşti despre despărţirea celor doi. Calculele politice le-au ieşit reprezentanţilor PSD, iar soţul a ajuns în cele din urmă să ocupe postul de viceprimar.

„Da, este un divorţ pe bune, pentru că ce se întâmplă, secretarul unei localităţi nu poate fi rudă de gradul I cu oamenii din funcţii precum cele de primar sau viceprimar. Iar dacă noi l-am susţinut pe băiatul ăsta pentru postul de vice, petru că un băiat bun pentru această funcţie, nu putea fi altfel”, a declarat primarul comunei, Nicolae Stan, care este şi preşedinte al organizaţiei locale a PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here