Dacă rămâne în afaceri cu Salubris, Balşul ar putea plăti penalităţi uriaşe către ADI „Olt-Eco”/VIDEO

Situaţia municipiului Slatina legată de statutul său nesigur de membru în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Olt-Eco” persistă şi la Balş, oraş care ar putea plăti bani grei către asociaţie în condiţiile în care îşi pierde calitatea de membru al acesteia, nemaiavând nici unde să depoziteze gunoiul menajer colectat de la populaţie. Ambele oraşe au, acum, dezavantajul de a fi încheiat pe termen lung contracte cu un operator de salubritate, SC Salubris SA, deşi se cunoştea faptul că urmează să beneficieze de proiectul „Managementul Integrat al Deşeurilor”, finanţat din fonduri europene şi care va deservi întreg judeţul Olt prin colectarea, transportul şi prelucrarea deşeurilor la centrul de management integrat al deşeurilor de la Bălteni. Spre deosebire de Balş însă, Primăria şi Consiliul Local Slatina fac paşi importanţi pentru a-şi rezolva această problemă.

Întrebat de jurnaliştii locali care este acum situaţia Balşului, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a declarat, joi, că primăria oraşului nu şi-a exprimat intenţia de a părăsi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Olt-Eco”, oferind în schimb un răspuns evaziv.

„Până în momentul de faţă, cei de la Balş nu şi-au exprimat intenţia de a părăsi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară «Olt-Eco», asociaţie care are în păstorire proiectul Managementul Deşeurilor. Ne-au oferit un răspuns, care se situează între cele două poziţii, ori să iasă afară din asociaţie şi să rămână cu operatorul de salubritate actual, ori să rămână în cadrul asociaţiei şi să rezilieze contractul cu operatorul. Ne-au dat un răspuns foarte evaziv. Noi vom încerca să introducem pe ordinea de zi a Consiliului Local Balş un proiect de hotărâre în baza căruia să ştim exact dacă luăm hotărârea să continuăm sau nu cu Balşul în acest proiect. O astfel de poziţie evazivă nu se poate”, a declarat Marius Oprescu.

În condiţiile în care administraţia publică a oraşului de pe malurile Olteţului va alege să părăsească ADI „Olt-Eco”, păstrând valabil contractul pe care l-a încheiat cu operatorul privat de salubritate, va trebui să plătească penalităţi uriaşe.

„Dacă iese din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, aşa cum se arată şi într-un răspuns primit de Primăria Balş de la Autoritatea de Management, cea care administrează acest proiect, la nivel naţional, vor exista penalităţi, bineînţeles. În primul rând, contravaloarea investiţiilor din localitatea Balş. Mai departe de acest lucru, probabil că vor trebui să achite şi contravaloarea unei cote-părţi din groapa de la Bălteni, dar şi penalităţi pentru neîndeplinirea indicatorilor de gunoi pe care ni i-am asumat”, a mai explicat Marius Oprescu.

Primăriile oraşelor Slatina şi Balş au semnat, în urmă cu câţiva ani, un nou contract cu SC Salubris SA, pe perioadă de zeci, deşi primarii de atunci ai celor două localităţi cunoşteau faptul că Slatina şi Balş deveniseră membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Olt-Eco” şi că, în câţiva ani, urma să devină funcţionabil proiectul „Managementul Integrat al Deşeurilor”. De altfel, reprezentanţii Consiliului Judeţean au atras atenţia atunci tuturor administraţiilor publice locale asupra faptului că nu trebuie să mai semneze asemenea contracte pe perioade foarte lungi de timp. În actuala conjunctură, cele două administraţii se află între ciocan şi nicovală, adică ori plătesc penalităţi opratorului privat de salubritate în condiţiile rezilierii unilaterale a contractelor, ori plătesc daune şi penalităţi pentru ieşirea din ADI „Olt-Eco”, cu mult mai mari decât primele, potrivit unor surse autorizate. În plus, gunoiul menajer colectat de Salubris nu va mai avea unde să fie depozitat, pentru că toate gropile clasice de gunoi sunt închise, iar în depozitul de la Bălteni vor depozita doar localităţile membre în ADI „Olt-Eco”.

Spre deosebire de Balş, Primăria şi Consiliul Local Slatina fac paşi importanţi pentru a-şi rezolva această problemă. Potrivit surselor OLT-ALERT, autorităţile din Slatina încearcă să integreze contractul cu Salubris în proiectul „Managementul Integrat al Deşeurilor”. Dacă Autoritatea de Management nu va fi de acord, municipalitatea va încerca să se înţeleagă cu Salubris, oferindu-i posibilitatea să continue contractul încheiat, dar numai pentru serviciile de măturarea şi deszăpezire a străzilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here