Ce se întâmplă cu Spitalul Slatina. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial

Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate a întocmit lista cu unităţile sanitare cu paturi acreditate pe 20 iulie 2016, acest document fiind parte integrantă din Ordinul 440/2016, ce a fost publicat în Monitorul Oficial la începutul acestei luni, scriu jurnaliştii de la Gazeta Nouă. Printre cele 46 de spitale acreditate în această perioadă se numără şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Astfel, după ce a bifat peste 1.300 de indicatori, spitalul slătinean a obţinut acreditarea până în 2021.

O comisie din cadrul Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate a evaluat, spre finalul anului trecut, unitatea medicală slătineană. Evaluatorii, care au petrecut o săptămână în spitalul slătinean, au fost încântaţi de proiectele derulate de CJ Olt la nivelul celui mai mare spital din judeţ.

La aproape zece luni de la evaluare, a venit şi confirmarea oficială, spitalul slătinean fiind trecut pe lista unităţilor sanitare din ţară ce au fost acreditate.

„În urma evaluării din noiembrie, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a fost acreditat. Îi felicit pe toţi cei care s-au implicat şi le mulţumesc colegilor mei, tuturor angajaţilor spitalului. Toată lumea a făcut eforturi pentru a obţine această acreditare”, a declarat managerul SJU Slatina, Elena Vişan.

Spitalul slătinean a obţinut această acreditare până în 2021, urmând ca apoi să treacă la un alt nivel.

CJ Olt continuă transformarea unităţii medicale din Slatina, proiectul de pe Secţiile de Neonatologie şi Pediatrie fiind în plină derulare, dar se pregătesc şi altele pentru Corpul Central.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here