IPJ Olt suplimentează cu peste 700 de poliţişti efectivele din stradă. Care este motivul

Peste 750 de poliţişti se vor afla în stradă, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative, cu prilejul sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului.

În perioada 12 – 15 august, cu ocazia sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului, la nivelul judeţului Olt, dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică a fost suplimentat cu peste 750 de poliţişti.

„În aceste zile, sunt preconizate a se desfăşura manifestări cultural – artistice pe raza a 14 comune din județul Olt, la care vor participa aproximativ 7.000 de persoane. Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, poliţia judeţului Olt a angrenat, zilnic, peste 750 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi, substanţe periculoase şi rezerve de intervenţie”, a declarat ofiţerul de relaţii cu presa din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, comisarul şef Claudia Radu.

De asemenea, 98 patrule de siguranţă publică, dintre care 23 pedestre şi 75 auto, acţionează, zilnic, pe principalele drumuri naţionale din judeţ, precum şi în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Poliţiştii de la rutieră folosesc şapte aparate radar, zilnic, pentru monitorizarea traficului rutier, în vederea prevenirii accidentelor rutiere cu consecinţe grave.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here