Un copil de 10 ani din Caracal a fost LOVIT MORTAL de un autoturism pe şosea

Un copil de numai 10 ani din municipiul Caracal şi-a pierdut viaţa, vineri după-amiază, după ce un autoturism l-a lovit pe şosea la ieşire din oraş spre Craiova.

Tragicul eveniment s-a petrecut în jurul orei 17.00, în zona unei benzinării situată la ieşirea din Caracal spre Craiova. Potrivit unor surse din Poliţie, copilul, de etnie romă, nu se afla pe trecerea de pietoni, ci mergea pe marginea şoselei, venind sau îndreptându-se spre o groapă de gunoi din zonă.

La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD, care l-a găsit pe băiat în stop cardio-respirator şi care a început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, micuţul nu a mai putut fi readus la viaţă.

„Copilul a fost declarat mort după circa 20 de minute de încercări pentru resuscitarea cardio-pulmonară”, a declarat  purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.

Poliţia a demarat verificări pentru a stabili cu certitudine împrejurările care au dus la moartea băiatului, oamenii legii făcând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here