Familia deputatului Bărbulescu rămâne fără afacerea de la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”

Primăria Slatina intenţionează organizarea unei licitaţii publice pentru atribuirea administrării Centrului Cultural „Eugen Ionescu”, în participaţiune cu consiliul local, unei alte persoane juridice, întrucât la 1 noiembrie expiră contractul cu firma care administrează acum spaţiile centrului, SC Best Sale SRL, controlată de familia deputatului Daniel Bărbulescu prin asociatul unic al societăţii, Robert Băsescu.

Informaţia este cuprinsă într-un proiect de hotărâre iniţiat de primarul Slatinei şi postat pe site-ul primăriei. Potrivit proiectului, contractul de asociere în participaţiune a consiliului local cu o persoană juridică va fi încheiat pe o perioadă de cinci ani.

„Se aprobă asocierea în participaţiune a Consiliului Local al Municipiului Slatina cu o persoană juridică,în vederea administrării şi exploatării spaţiilor din cadrul  selectată prin licitaţie publică în condiţiile legii, în vederea administrării şi exploatării spaţiilor din cadrul Centrului Cultural «Eugen Ionescu», situat în municipiul Slatina, bulevardul AI Cuza, nr. 28, judeţul Olt, în scopul desfăşurării activităţilor culturale specifice: difuzare film cinematografic, organizarea spectacole de teatru şi a oricăror alte evenimente socio-culturale specifice. (..) Durata pe care urmează să se realizeze asocierea în participaţiune este de cinci ani”, se arată în proiectul de hotărâre nr. 85/16.08.2016.

Proiectul mai prevede ca, din asocierea realizată, consiliul local să beneficieze de o cotă parte din profitul rezultat din exploatarea sălilor de cinematograf şi cafeneaua culturală, cotă ce se va stabili ca urmare a licitaţiei, dar nu mai puţin de 50%.

Centrul Cultural „Eugen Ionescu” a fost inaugurat în 2010. În acelaşi an consiliul local se asociază cu Societatea Culturală „Eugen Ionescu” şi cu SC Best Sale SRL, firmă înfiinţată cu doar câteva luni înainte şi care preia administrarea centrului. Unicul asociat al firmei este Robert Băsescu, cu domiciliul în Bucureşti, văr al soţiei deputatului Daniel Bărbulescu (potrivit presei locale), acesta din urmă prieten la cataramă şi partener de afaceri necurate cu primarul de atunci al Slatinei, Darius Vâlcov.

În 2011 în asociere apare, alături de Best Sale SRL, Asociația Culturală Center Inter Art Centru Internațional de Artă, înfiinţată în acelaşi an. Contractul de asociere a fost prelungit câteva luni, apoi pe o durată de cinci ani. Curios este că, ani la rând, primăria nu a încasat nimic din cota parte care îi revenea, lucru descoperit de Curtea de Conturi, care a arătat că contractul a fost încheiat în defavoarea municipiului.

Centrul Cultural „Eugen Ionescu” are o sală de teatru care poate găzdui aproape 200 de spectatori şi două săli de cinema cu câte 43 de locuri. De asemenea, în incinta centrului funcţionează şi o cafenea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here