VIDEO/Renică Diaconescu, candidat PSD Olt pentru Senat: Voi încerca să fac ceva pentru Sănătate

Prezent, miercuri, la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) cu prilejul depunerii, de către PSD Olt, a listelor de candidaţi la alegerile parlamentare din 11 decembrie, medicul neurolog Renică Diaconescu a mărturisit că a luat greu decizia de a reveni, după opt ani, în Parlamentul României şi că în luarea acestei decizii a atârnat greu ideile pe care PSD doreşte să le pună în aplicare în următorii patru ani, calitatea oamenilor din partid şi oportunitatea de a încerca să schimbe ceva în actualul sistem de sănătate. El se află pe poziţia a doua a listei PSD Olt pentru senat, loc considerat eligibil.

Candidatul PSD Olt a vorbit şi despre rolul de acum al Parlamentul României, unul care a avut de suferit şi care ar trebui să redevină util şi important.

„Din păcate, în ultimul timp rolul parlamentului a devenit figurativ, pentru că aşa se doreşte, şi din interior şi din afară, dar eu cred că Parlamentul României este chezăşia faptului că dictatura, din oricare parte ar veni, nu poate să se împlinească, încă, în România. Eu mă reîntorc în Parlament după opt ani şi am stat foarte mult pe gânduri dacă pot să îmi împart viaţa în două. Având în vedere că sunt dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat până acum, şi de faptul că într-un fel sunt convins de ideile pe care le are Partidul Social Democrat, de calitatea oamenilor săi şi ceea ce vor să facă, toate astea m-au convins să candidez şi să încerc să fac ceva în sistemul în care mă pricep, în Sănătate”, a declarat Renică Diaconescu.

Acesta a mai spus că programul pentru sistemul de sănătate trebuie gândit nu doar din punct de vedere al persoanelor care plătesc asigurări de sănătate, ci şi din cel al persoanelor foarte sărace.

„Lucrurile merg foarte prost în sănătate. În România sărăcia face să moară sute de oameniaproape fără şansă din cauza faptului că nu au bani de medicamente, nu au bani de spitalizare şi aşa mai departe. Este un program care trebuie gândit şi social şi nu trebuie să ne gândim doar la asiguratul care plăteşte, trebuie să facem o formulă şi pentru ceilalţi, pentru că tot mai mulţi sunt cei care nu pot să-şi plătească asigurările de sănătate”, a explicat Renică Diaconescu.

Medicul Renică Diaconescu a mai fost parlamentar în mandatul 2004 – 2008, când a ocupta un loc în Camera Deputaţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here