Parchetul General a făcut percheziţii în Olt la evazionişti. Sunt vizate jocurile de noroc

Judeţul Olt se numără printre cele 30 de judeţe unde procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Casație și Justiție au efectuat, miercuri, cercetări în două dosare penale având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor. În Olt au fost patru descinderi.

La percheziţii au participat politişti din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia de Investigații Criminale, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și din cadrul a 29 de inspectorate judeţene de poliție. Oamenii legii au efectuat 313 percheziţii domiciliare la sediile a 16 societăţi comerciale, la punctele de lucru ale acestora, precum şi la domiciliile/reşedinţele persoanelor implicate în săvârșirea infracţiunilor menționate mai sus. Percheziţiile se desfăşoară în București – 5, Argeș – 7, Bacău – 4, Bihor – 8, Bistrița-Năsăud – 5, Brașov – 12, Caraș-Severin – 1, Călărași – 3, Cluj – 47, Constanța – 3, Covasna – 16, Dâmbovița – 1, Galați – 14, Gorj – 1, Harghita – 16, Hunedoara – 27, Iași – 5, Ilfov – 2, Maramureș – 1, Mehedinți – 1, Mureș – 82, Olt – 4, Prahova – 6, Satu Mare – 7, Sălaj – 15, Sibiu – 9, Teleorman – 1, Timiș – 2, Vaslui – 2 şi Vâlcea – 6.

Din probele administrate până în acest moment a rezultat că, în perioada 2013 – prezent, a fost creat un mecanism infracțional în scopul fraudării bugetului de stat prin neînregistrarea în evidenţele contabile a tuturor veniturilor obţinute din exploatarea de aparate de jocuri electronice de noroc în săli deschise pe raza mai multor localități din județele mai sus menţionate.

„Veniturile obţinute din exploatarea aparatelor de jocuri electronice de noroc sunt diminuate prin intervenţii directe asupra mecanismelor/sistemelor de contorizare ale acestora. Principalele modalităţi concrete utilizate pentru falsificarea mecanismelor/sistemelor de contorizare ale terminalelor de jocuri de noroc electronice utilizate de persoanele cercetate constau în:

  • modificarea parametrilor tehnici ai aparatelor prin resoftarea memoriilor de tip EEPROM, amplasate pe plăcile de bază ale terminalelor de jocuri de noroc;
  • modificarea controlului mecanic de ieşire, metodă ce nu necesită intervenţia fizică în aparat;
  • scăderea ratei în care se generează posibilitatea de câştig – prin instalarea unor dispozitive artizanale numite „frâne”care încetinesc acumularea procentajului la care este generată posibilitatea de câştiguri mari (JACKPOT)”, arată, într-un comunicat de presă, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Sumele neînregistrate în evidenţele contabile erau reintroduse ulterior în circuitul economic ca ,,împrumut asociat” pentru extinderea activităţilor în domeniul jocurilor de noroc.

Totodată, au fost efectuate controale la 142 de puncte de lucru ale unei societăți având același obiect de activitate cu cele care fac obiectul perchezițiilor.

Procurorii beneficiază și de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum şi de cel al Jandarmeriei Române.

„Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai precizează în comunicatul citat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here