Accident rutier GRAV în Slatina, cu trei mașini implicate. Trei tineri au ajuns la spital cu traumatisme

Trei tineri din Slatina cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani au ajuns la spital cu răni după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un camion pe strada Cireașov din municipiul-reședință de județ. Impactul a fost așa de puternic, încât unul dintre autovehicule a fost proiectat într-un autoturism parcat pe marginea șoselei.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 22.50, pe strada Cireașov din Slatina, în zona autogării, unde unul dintre șoferii implicați a pierdut controlul asupra volanului, izbindu-se de celălalt autovehicul. Impactul a fost așa de puternic, încât unul dintre autovehicule a fost proiectat într-un autoturism parcat pe marginea șoselei.

La fața locului au ajuns echipaje de intervenții de la SMURD și Ambulanță, acordând imediat primul ajutor victimelor. Este vorba de trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, toți din Slatina.

„Un echipaj SMURD Slatina a intervenit, vineri seară, la un accident produs pe strada Cireașov și în care au fost implicate un camion și două autoturisme, unul dintre acestea fiind parcat. Au fost anunțate trei victime, fără ca vreuna dintre ele să fie încarcerată. Cele trei victime, bărbați, au fost găsiți cu conștiente. Răniții au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slatina. O vctimă a fost preluată de SMURD, celelalte de echipaje de la Ambulanță”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.

Polițiștii au demarat și ei cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele evenimentului rutier. Oamenii legii au întocmit dosar penal și fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here