Poliţiştii locali din Slatina au dat zeci de amenzi şoferilor indisciplinaţi

Efectivele Serviciului Public Poliția Locală Slatina au desfăşurat şi săptămâna trecută acţiuni care au avut ca obiectiv principal asigurarea ordinii şi liniştii publice, combaterea cerşetoriei şi a comerţului stradal neautorizat. În cadrul acţiunilor, poliţiştii au aplicat zeci de amenzi, cele mai multe pentru încălcarea regulilor la regimul rutier.

Astfel, în perioada 8-14 noiembrie, efectivele Poliției Locale Slatina au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.475 lei. Cele mai numeroase amenzi au fost aplicate ca urmare a încălcării prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice – 24 amenzi. 14 sancţiuni au fost aplicate pentru staționare interzisă, opt pentru oprire neregulamentară şi două pentru acces interzis. Totodată, cinci sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor legale privind convieţuirea socială prevăzute de Legea nr. 61/1991. Alte patru sancțiuni au pentru expunerea și comercializarea produselor în zona căilor de acces şi pentru exercitarea activităților comerciale în zone publice fără achitarea taxelor aferente.

În aceeași perioadă de timp, au fost preluate 53 apeluri de intervenție la numărul de telefon al Poliției Locale Slatina – 954. De menționat, totodată, că efectivele Poliției Locale Slatina s-au autosesizat în 31 de situații datorită sistemului de monitorizare video a orașului.

„În paralel cu aceste acţiuni, poliţiştii locali au intensificat activitatea de prevenţie prin organizarea de activităţi de patrulare, măsuri de ordine, acţiuni pe cartiere sau punctuale în locurile cele mai expuse săvârşirii unor fapte contravenţionale sau penale. Pe parcursul perioadei supuse analizei, efectivele de poliţişti locali cu atribuţii în domeniul circulaţiei pe drumurile publice au desfăşurat o serie de acţiuni specifice pe străzile Ecaterina Teodoroiu, Cuza-Vodă, Drăgăneşti şi Piteşti, aceasta în scopul conştientizării conducătorilor auto care staţionează sau parchează neregulamentar asupra riscurilor de producere a unor incidente rutiere”, a precizat directorul Poliţiei Locale, Adrian Pop.

În această săptămână, poliţiştii locali vor acționa cu precădere pe străzile Libertății, Ecaterina Teodoroiu și Arcului, având ca obiectiv depistarea conducătorilor auto care nu respectă marcajele și indicatoarele rutiere în ceea ce privește oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor, precum și a pietonilor care traversează prin locuri nepermise.

În acest sens, Poliţia Locală recomandă conducătorilor auto să nu oprească sau să staționeze în locuri unde ar putea împiedica desfășurarea traficului rutier sau la distanţe prea mici de trecerile pentru pietoni marcate şi semnalizate, împiedicând astfel pe ceilalţi conducători auto să observe din timp pietonii angajaţi în trecerea străzii. De asemenea, şoferii sunt sfătuiţi să păstreze liber centrul intersecțiilor şi să nu blocheze alveolele special destinate mijloacelor de transport în comun.

De asemenea, pietonii sunt rugați să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să se realizeze numai prin locurile marcate și semnalizate corespunzător – la culoarea verde a semaforului electric și numai după ce sunt siguri că intenția lor de a traversa a fost observată de către conducătorii auto și aceștia au oprit vehiculele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here