O femeie din Olt a ars de vie în propria locuință. Incendiul a avut loc în zona unei primării

O femeie de circa 70 de ani și-a găsit sfârșitul într-un mod groaznic, arzând de vie în propria locuință cuprinsă de flăcări. Tragedia s-a petrecut miercuri seara în localitatea Coteana. Incendiul a avut loc în apropiere de sediul primăriei, însă nu atât de aproape încât să pună în pericol imobilul în care funcționează instituția.

Casa bătrânei a luat foc în jurul orei 18.00, iar pompierii au ajuns foarte repede cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și s-au pus pe treabă, la locul incendiului deplasându-se și un echipaj SMURD. În momentul sosirii salvatorilor, ardea acoperișul imobilului pe circa 40 de metri pătrați, bunurile din mai multe camere de locuit și o anexă a gospodăriei plină cu lemne.

Cu toate eforturile depuse de pompieri, proprietara locuinței, o femeie de aproximativ 70 de ani, surpinsă de incendiu în casă, nu a mai putut fi salvată.

„Proprietara a fost găsită decedată în locuință”, a confirmat înlocuitorul purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, căpitanul Cornel Gogolan.

Nenorocirea a avut loc în apropierea sediului primăriei, însă nu atât de aproape încât să pună în pericol imobilul în care funcționează instituția, au dat asigurări pompierii.

Pompierii încearcă în prezent să stabilească în mod cât mai exact de la ce a pornit incendiul.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here