Administratorii cluburilor din Olt n-au înţeles nimic din #Colectiv: Au curs amenzile

Două nopţi la rând, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au luat la bani mărunţi mai mulţi operatori economici care administrează obiective cu afluenţă mare de persoane, respectiv cluburi şi discoteci. În timpul controalelor, pompierii au descoperit zeci de deficienţe care ar putea pune în pericol zeci sau sute de vieţi. Este clar că, la un an de la tragedia clubului #Colectiv din Capitală, unii dintre cei care administrează astfel de afaceri nu au înţeles nimic.

Controalele inspectorilor de prevenire din cadrul ISU, care au primit sprijinul poliţiştilor şi pe cel al jandarmilor în acţiunile de verificare, au avut loc la jumătate acestei luni, în 11 şi 12 noiembrie, când au fost „călcate” 10 cluburi şi discoteci, pompierii de la prevenire constatând zeci de deficienţe pentru care au fost aplicate 14 amenzi.

„ Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” al județului Olt desfăşoară, permanent, activităţi orientate spre siguranţă cetăţeanului, pe cele două componente specifice, prevenirea situaţiilor de urgenţă şi gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viaţa semenilor sau bunurile acestora. În cele două zile s-au executat 10 controale la operatori economici din categoria cluburi şi discoteci, unde au fost constatate 32 de deficienţe. În urma acţiunilor de control preventive, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de peste 15.000 lei. Principalele nereguli identificate în teren au constat în: exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni/improvizaţii, neobţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, nefuncţionarea iluminatului de securitate pentru marcarea căilor de evacuare, neorganizarea corespunzătoare a instructajului în domeniul situaţiilor de urgenţă, neafişarea/neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu, neorganizarea intervenţiei la locul de muncă, precum şi  neîntocmirea/neactualizarea planului de intervenţie la incendiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.

Având în vedere faptul că perioada următoare se caracterizează printr-un aflux mare de persoane care aleg să-şi petreacă timpul liber în astfel de locaţii, pompierii recomandă administratorilor/proprietarilor acestor categorii de obiective să respecte numărul maxim de utilizatori prevăzut de legislaţia în vigoare şi să solicite sprijin pentru acordarea asistenţei tehnice de specialitate în vederea întocmirii documentaţiei necesare obţinerii autorizaţiei de securitate de incendiu. Pompierii susţin că o preocupare sporită pentru solicitarea acestui act administrativ care să asigure securitatea persoanelor este extrem de importantă.

„Activitatea pompierilor salvatori se derulează în sprijinul şi pentru cetăţean, iar obiectivele prioritare ale instituţiei noastre sunt orientate spre eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă. Preîntâmpinarea evenimentelor nedorite rămâne dezideratul comun ce poate fi realizat prin dezvoltarea culturii de securitate şi responsabilizarea fiecăruia dintre noi”, a mai precizat Alin Băsăşteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here