Fiul unui procuror din Olt, condamnat la 3 ani de închisoare pentru trafic de droguri

Fiul procurorului Ştefan Noajă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Ioan Bogdan Noajă, trimis în judecată pentru trafic de droguri, a fost condamnat de Tribunalul olt, luni, la trei ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă, inculpatul având dreptul să o atace cu apel.

Magistraţii olteni au pronunţat sentinţa după circa un an şi jumătate de când dosarul a ajuns în instanţă şi după ce, în noiembrie 2015, Tribunalul Olt a mai pronunţat o sentinţă în acest dosar, condamnându-l la un an de închisoare cu executare nu pe fiul procurorului Ştefan Noajă, ci pe amicul acestuia, Vasile Pădureţu, judecat în acelaşi dosar, în aceeaşi sentinţă judecătorii dispunând disjungerea soluţionării cauzei în ceea ce-l priveşte pe Ioan Bogdan Noajă.

„În baza art.2 alin. 1 din Legea nr.143/2000 condamnă pe inculpatul NOAJĂ IOAN BOGDAN, la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare – pedeapsă principală şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a şi b C.p. pe o durată de 1an – pedeapsă complementară. În baza art. 17 al 1 din Legea 194/2011 condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare – pedeapsă principală şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a şi b C.p. pe o durată de 1an – pedeapsă complementară În baza art.335 alin.2 C.p, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare. În baza art. 39 lit. b C.p inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 4 luni închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte două pedepse (respectiv 1 an şi 6 luni închisoare + 6 luni închisoare= 2 ani închisoare), urmând ca aceasta să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare privativă de libertate în condiţiile art. 60 C.p În baza art. 45 alin 3 lit. a C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p. pe o durată 1 an. În baza art.65 alin. 1 C.p. pe durata executării pedepsei i se aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a şi b C.p. În baza art.72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsă reţinerea, arestarea preventivă şi măsura arestului la domiciliu luate împotriva inculpatului începând cu data de 05 mai 2015 şi în continuare la zi, iar în baza art.399 alin.1 C.p.p. menţine măsura arestului la domiciliu a inculpatului Noajă Ion Bogdan”, se arată în sentinţa pronunţată luni de judecătorii din Olt. Decizia nu este definitivă, condamnatul având dreptul să o atace cu apel.

Fiul procurorului Ştefan Noajă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Bogdan Noajă, şi prietenul acestuia, Vasile Pădureţu, au fost trimişi în judecată , în mai 2015, de procurorii DIICOT Olt, sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic ilicit de droguri de risc, şi efectuarea fără drept şi cu intenţie, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Potrivit procurorilor, începând cu anul 2014, pe lângă droguri de risc, membrii grupului infracţional au comercializat fără drept şi produse succeptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege. În cadrul grupului a fost cooptat şi suspectul Vasile Pădureţu.

Oamenii legii mai spun că drogurile erau distribuite în mai multe zone din Slatina, cu precădere în zona Colegiului Naţional „Ion Minulescu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here