FOTO / Accident rutier cu două mașini și șase persoane implicate în Olt, la Fărcașele

Două autoturisme în care se aflau șase persoane au fost implicate într-un accident petrecut sâmbătă după-amiază pe raza localității oltene Fărcașele. Două dintre persoanele aflate în autoturisme au ajuns la spital cu traumatisme.

Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 17.00, pe raza comunei Fărcașele, unde unul dinre șoferii implicați au pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit celălalt autoturism care se deplasa regulamentar. Ambele mașini au ajuns pe câmp.

img-20161203-wa0007

Este vorba de o Dacia Logan, în care se aflau cinci persoane, și de un autoturism Mercedes în care se afla soar șoferul.

La fața locului au intervenit pompierii SMURD din cadrul Gărzii Stoenești.

img-20161203-wa0004

„Din accident au rezultat două victime, o femeie de 72 de ani, pasageră în Logan, care a fost transportată la Centrul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Caracal, cu un traumatism cranio-cerebral și cu traumatism la membrul inferior stâng, și un minor de 16 ani, pasager tot în Logan, care acuza dureri toracice, transportat și el tot la CPU Caracal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.

Polițiștii au demarat cercetări în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here