71 de primari din Olt au motiv de bucurie în preajma Sărbătorilor de Iarnă după ce primăriile pe care le conduc au primit peste 24 de milioane de lei de la stat, prin Consiliul Judeţean, care joi, în ultima şedinţă ordinară din acest an, a aprobat un proiect de hotărâre privind repartizarea sumelor pe unităţi administrativ-teritoriale.
Banii provin din defalcarea TVA şi vor fi utilizaţi de primării pentru plata datoriilor acumulate la capitolul cheltuielilor de funcționare, pentru rambursarea ratelor la împrumuturile contractate și pentru susținerea proiectelor aflate în derulare.
Sumele cele mai mari le primesc oraşele, câte 100.000 lei, în afară de Slatina, care nu primeşte nimic. Repartizarea pe localităţi s-a efectuat astfel:
La repartizarea sumelor s-a ţinut cont de, printre altele, de veniturile proprii ale unităţilor administrativ-teritoriale încasate la data de 31.10.2016 de sumele repartizate de Administrația Județeană a Finanţelor Publice Olt pe anul 2016 (cota de 80%), de volumul arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare şi de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, de proiectele cu finanţare din fonduri europene nerambursabile post-aderare de proiecte de interes naţional, de ratele la împrumuturile contractate în baza legii şi de proiectele de dezvoltare locală, finanţate din bugetele locale, se arată în expunerea de motive a proiectului.