ACCIDENT rutier cu trei VICTIME în Olt. Printre acestea se numără și un COPIL

Trei persoane au ajuns la spital și un autovehicul a fost grav avariat în urma unui accident rutier produs, miercuri, pe Drumul Județean 546, pe raza localității Bălănești (comuna Mărunței).

Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 11.45, autoturismul în care se găseau cele trei persoane fiind singurul implicat în accident.

Un echipaj SMURD și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță s-au deplasat în cel mai scurt timp către locul indicat prin 112. În urma accidentului, trei persoane, printre care și o minoră de cinci ani, au ajuns la Urgențe.

„Este vorba de o femeie (șofer), în vârstă de 44 de ani, din Călimănești-Vâlcea, cu traumatism cranio-cerebral și traumatism toracic și fiica acesteia, în vârstă de cinci ani, fără urme vizibile de traumă, au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Slatina de echipajul SMURD. Cea de-a treia victimă, o femeie în vârstă de 41 de ani, cu traumatism de umăr, a fost transportată la spital de un echipaj al Ambulanței”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.

La fața locului au ajuns și polițiștii care încearcă să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul. Oamenii legii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here