Amenzi de zeci de mii de lei de la jandarmii din Olt în ultima lună a anului trecut

Jandarmii din Olt au participat, în ultima lună a anului trecut, la peste 1000 de patrulări sute de misiuni pentru menţinerea şi asigurarea ordinii publice, aplicând zeci de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe dintre acestea fiind amenzi în valoare de zeci de mii de lei. 

Jandarmii olteni au participat la menţinerea ordinii publice prin organizarea, împreună cu Poliţia, a peste 1000 patrule mixte și au executarea peste 240 de misiuni proprii de patrulare, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Pe timpul misiunilor de ordine publică executate, jandarmii au aplicat 72  sancţiuni contravenţionale, 15 avertismente şi 57 de amenzi în cuantum total de 21 350 lei.

De asemenea, efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au constatat 50 infracţiuni, dintre care 16 în misiuni proprii şi 34 în cooperare cu Poliţia, cu 61 de autori identificaţi.

„Cetăţenii pot solicita sprijin în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112 sau se pot adresa direct echipajelor de jandarmerie”, se precizează într-un comunicat al Jandarmeriei Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here