Poliţiştii din Olt au finalizat, recent, acţiunile derulate sub genericul „Foc de artificii”, în cadrul cărora a fost verificată legalitatea operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă. Oamenii legii au ridicat peste 700 de kilograme de articole pirotehnice şi au constatat 40 de infracţiuni, pentru care au fost întocmite dosare penale.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul celor de ordine publică, au efectuat, în perioada 15 noiembrie 2016 – 4 ianuarie 2017, controale la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice. De asemenea, echipele de control au acţionat în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale pentru descoperirea celor care încalcă prevederile legale din acest domeniu.
Pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice, la nivelul judeţului Olt poliţiştii au efectuat 246 de activităţi de control, în urma cărora au fost constatate 40 de infracţiuni, pentru care au fost întocmite dosare penale.
De asemenea, au fost confiscate 735 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de 21.760 lei.
„O atenție deosebită a fost acordată deținerii și mânuirii de articole pirotehnice de către copii și tineri. Pentru prevenirea evenimentelor negative în care aceștia ar putea fi implicați, polițiștii au desfășurat 166 activități de informare în școlile din județ”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, comisarul şef Claudia Radu.