Fostul candidat al PSD la funcţia de primar al oraşului Balş, Cătălin Rotea, este cel de-al patrulea secretar de stat pe care Oltul îl dă, el fiind numit în această funcţie în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
Numirea făcută de premierul Sorin Grindeanu a fost publicată marţi dimineaţa în Monitorul Oficial.
Fost membru al PNL, Cătălin Rotea a ocupat, în 2013, funcţia de comisar şef al Gărzii de Mediu Olt şi pe cea de prefect al judeţului Olt, în perioada septembrie 2013 – martie 2014. El părăsit PNL în favoarea PSD în toamna anului 2014, când a devenit şef de cabinet al ministrului Finanţelor Publice. La jumătatea lunii aprilie 2015, el s-a mutat la Ministerul Dezvoltării Rurale şi Administraţiei Publice, pe un post de consilier.
În perioada 2015-2016, Cătălin Rotea a condus Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor (DJEP) Olt, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean (CJ). În iunie 2016, Rotea a candidat la Primăria oraşului Balş, ulterior preluând conducerea organizaţiei PSD din acest oraş.
Alte trei persoane care provin din Olt au fost numite în funcţii similare de premierul României. Este vorba de judecătoarea Mariana Moţ, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, de Daniel Botănoiu, în Ministerul Agriculturii, şi de Emil Albotă, numit şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, cu rang de secretar de stat.