Un miros accentuat de gaze care a apărut duminică seară pe scara unui bloc turn din centrul Slatinei a semănat teama între oamenii care locuiesc acolo. Evenimentul a fost anunțat la 112, pompierii și reprezentanții firmei care distribuie gaze naturale în municipiul-reședință de județ intervenind imediat pentru identificarea sursei mirosului.
Este vorba de blocul CAM 1 de pe bulevardul AI Cuza. Alarma a dat-o proprietarul unui apartament situat la etajul 1, care a sunat la 112 și a spus că simte miros de gaz. Imediat la fața locului au ajuns pompierii cu o autospecială de stingere și un echipaj specializat în intervenţia în cazul accidentelor chimico-biologice. Au fost, de asemenea, anunțați și reprezentanții firmei care distribuie gaze naturale în municipiul-reședință de județ.
După căutări rapide, a fost identificată sursa mirosului: un contor care prezenta scăpări de gaze la etajul 1.
„S-au verificat toate contoarele de pe scară, până la etajul 10 al blocului, dar nu au fost găsite și alte probleme. Nu s-a impus evacuarea locatarilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.
Un eveniment similar a mai avut loc, tot în Slatina, în 11 ianuarie, într-un bloc de pe strada Tunari. Atunci, zeci de persoane au fost evacuate după ce un cetățean a anunțat la 112 existența unor scurgeri de gaze.
După verificări, s-a constatat că mirosul de gaze era generat de o butelie de aragaz dintr-un apartament situat la parterul blocului. Butelia nu era asigurată corespunzător.