Un accident rutier s-a petrecut cu puţin timp în urmă în Slatina, pe strada Cireaşov. Evenimentul s-a soldat cu trei victime dintre care două, soţ şi soţie, au fost transportate la spital cu traumatisme toracice.
În accident, petrecut în zona Vămii, au fost implicate două autoturisme. „Sunt trei persoane implicate, dintre care una cu atac de panică, o alta cu dureri in urma impactului, iar cea de-a treia refuză examniarea medicală şi transportul la spital”, declara, imediat după producerea evenimentului, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.
Ulterior, după ce au primit primul ajutor la faţa locului, două dintre cele trei victime, soţ şi soţie, de 48 de ani, au fost transportate la Unitate de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Slatina, cu traumatisme toracice.
Poliţiştii încearcă să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs impactul dintre cele două autoturisme, oamenii legii făcând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.