Slătinean găsit mort în apartament. Tragedia a intrat în atenția Poliției

Un bărbat din Slatina a fost găsit mort, joi, după ce pompierii au deblocat ușa apartamentului său în urma unei alerte că proprietarul locuinței nu mai răspunde nimănui. La fața locului s-a aflat și polițiștii, dar și o ambulanță. Echipajul medical nu a mai putut face nimic însă pentru bărbat, astfel că a fost nevoită doar să constate decesul.

Tragedia s-a petrecut joi după-amiază, într-un apartament de pe strada Nicolae Iorga. Pentru că bărbatul, în vârstă de 75 de ani, nu mai răspundea nimănui, pompierii au fost chemați să intervină pentru deblocarea ușii închise pe dinăuntru. După ce salvatorii au reușit deblocarea ușii, aceștia au pătruns în locuință, găsindu-l pe proprietar fără suflare. La fala locului s-au aflat și polițiștii, dar și un echipaj medical de la Ambulanță, care nu a putut decât să constate decesului bărbatului.

Slătineanul era cunoscut cu afecțiuni medicale. Pompierii au deblocat ușa aceluiași apartament și anul trecut, când bărbatul, la fel ca de data aceasta, nu mai răspundea nimănui. Atunci el ar fi suferit un accident vascular cerebral.

Poliția încearcă să stabilească împrejurările exacte în care omul a încetat din viață, cu ajutorul medicilor legiști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here