Cronica NEAGRĂ a CANCERULUI în Olt / Cifrele sunt ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE

Numărul oamenilor bolnavi de cancer în Olt a cunoscut o îngrijorătoare creștere în ultima perioadă. Peste 1.300 de cazuri noi au fost înregistrate anul trecut în comparație cu 2015. În total, peste 12.500 de persoane care suferă de această groznică maladie se înregistrează acum în județ. În luna februarie, autoritățile sistemului de sănătate publică derulează o campanie de prevenire a cancerului pentru reducerea numărului  îmbolnăvirilor prin creșterea gradului de constientizare a populatiei privind factorii de risc.

În ceea ce privește evoluția cazurilor de cancer în județul Olt, în anul 2016 s-au înregistrat 1.323 de cazuri noi de îmbolnăvire, față de 1267 de cazuri în 2015.

Pe primul loc se situează cancerul bronho-pulmonar, cu 188 de cazuri noi în 2016, față de 164 de cazuri noi în 2015. Pe locul doi se află cancerul de sân, cu un număr de 104 cazuri noi în 2016 față de 103 cazuri noi în 2015. De asemenea, pe locul trei este cancerul de stomac, cu un număr de 81 cazuri noi în 2016 față de 76 cazuri noi în 2015.

La cancerul colorectal s-a înregistrat o scădere a numărului de cazuri noi anul trecut, la 168 de la cele 170 în 2015. Cancerul de col uterin a înregistrat o staționare a numărului de cazuri.

„La sfârșitul anului 2016, numărul persoanelor rămase în evidență cu cancer a fost de 12.555, față de 12.158 în 2015”, se arată într-un comunicat al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt.

În acest context, campania de prevenire a cancerului cu tema „Noi putem. Eu pot.”, organizată pe durata lunii februarie, este mai mult decât binevenită, având drept scop reducerea numărului îmbolnăvirilor prin creșterea gradului de conștientizare a populației privind factorii de risc.

„In scopul prevenirii îmbolnăvirilor prin cancer, Serviciul de Evaluare și Promovare a Sănătății desfasoara, în luna februarie, urmatoarele activități: informarea medicilor de familie asupra mijloacelor de prevenire a cancerului și distribuirea de materiale informative; distribuirea de materiale informative; întâlniri cu femeile din unități de producție și prezentarea mijloacelor de depistare precoce a cancerului mamar și de col uterin; întâlniri cu elevii din școli și licee și discuții libere privind riscul consumului de tutun și alcool în producerea cancerului și vizionare de filme documentare; lectorate cu părinții privind importanța alimentației sănătoase în prevenirea cancerului”, se mai arată în comunicatul DSP Olt.

În ceea ce privește decesele prin cancer, la sfârșitul anului 2016 au fost înregistrate 960 de cazuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.