Imaginile care ÎȚI DAU FIORI/S-a întâmplat, joi, în incinta SC Alro SA-FOTO/VIDEO

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Olt a desfășurat, joi, un exercițiu de testare a Planului de Urgență Externă la un operator economic din municipiul Slatina, încadrat în categoria obiectivelor cu pericol de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase. Chiar dacă nu a fost real, imaginile care au surprins exercițiul sunt în măsură să dea fiori celor care încearcă să își imagineze că un astfel de accident ar putea avea loc în realitate.

Conform scenariului desfășurat la SC Alro SA, pe timpul  manevrelor de scoatere a unor butelii de clor dintr-o magazie, a avut loc o avarie la trei robineți, fapt ce a dus la eliberarea bruscă a clorului din butelii. Norul toxic format amenința să se propage la societățile comerciale învecinate și zonele locuite din apropiere. Trei persoane au fost intoxicate cu clor.

Pentru lichidarea consecințelor evenimentului, au intervenit pompierii Serviciului Privat pentru Situații de Urgență al operatorului, personalul medical de pe locul de muncă, un echipaj CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear), două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță.

Pentru desfășurarea în bune condiții a exercițiului s-a solicitat sprijin Inspectoratului de Poliție, Inspectoratului de Jandarmi, Serviciului de Ambulanță, Direcției de Sănătate, Gărzii de Mediu, Agenției pentru Protecția Mediului și Inspectoratului Teritorial de Muncă.

„Obiectivele principale ale exercițiului au fost: testarea viabilităţii Planului de Urgenţă Externă şi identificarea elementelor necesare îmbunătăţirii acestuia; antrenarea tuturor forţelor participante în desfășurarea acțiunilor de limitare și înlăturare a urmărilor accidentului major; îmbunătăţirea cooperării între instituţiile participante şi testarea aplicabilităţii planului de cooperare cu acestea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.

La nivelul ISU Olt, sunt planificate în acest an șase exerciții cu forțe în teren, cu diverse scenarii, iar cele șapte subunități de intervenție desfășoară lunar astfel de exerciții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here