O localitate din Olt, locul unde fuziunea PNL – PDL s-a finalizat cu succes / VIDEO

Primarul unei localități din județul Olt anunță că, spre deosebire de organizațiile mari, în comuna pe care o conduce fuziunea PNL – PDL s-a finalizat cu succes.

Este vorba de comuna Izbiceni, al cărui primar, Marian Gulie, susține că liberalii și foștii pedeliști s-au înțeles de minune în cadrul procesului de fuziune a celor două formațiuni politice.

„La Izbiceni fuziunea a avut loc. Eu consider că o fuziune nu are loc dacă principiile nu sunt clare și oamenii nu sunt de bună calitate. La Izbiceni s-a discutat tranșant ce avem de făcut în acest context. Cine a plecat a plecat, cine a rămas a rămas. Nu se poate cu jumătăți de măsură pentru că altfel nu creezi o organizație în regulă. Știți cum trebuie să funcționeze o organizație? Pe prietenie de bun-simț și pe motivare, pe o anumită direcție și direcția aia să fie una constructivă”, a declarat, joi, într-o conferință de presă, primarul din Izbiceni.

El a mai spus că, din păcate, Partidul Național Liberal nu se vede bine de la nivelul localității pe care o conduce și că, fost pedelist, el a rămas în noul PDL motivat de Siminica Mirea, fost președinte al PDL Olt.

„Apreciez cuvântul doamnei Mirea pentru că pe dânsa așa am cunoscut-o, ca pe o femeie sinceră, motiv pentru care am rămas în noul PNL”, a precizat Marian Gulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here