Harta care arată România reală / Care este rata de angajare în județul Olt

Bucureștiul are cea mai mare rată de angajare din România, luând în considerare faptul că peste 50% dintre locuitori au un loc de muncă, dublu față de rata de angajare la nivel național, conform ZF. Pe harta județelor privind numărul de angajați, Oltul nu se află chiar la coada clasamentului, ultimul loc revenind Giurgiului, dar nici la polul opus. În orice caz, poziția județului nostru este printre ultimele locuri la acest capitol.

La polul opus Capitalei, situația din Giurgiu se arată mai puțin fericită, fiindcă doar 12,5% din populația stabilă, adică 1 din 8 locuitori are un loc de muncă. „Statisticile relevă situaţia de pe piaţa muncii şi zonele în care s-au făcut investiţii în ultimii ani. Pe lângă Bucureşti, în Timiş, Cluj sau Sibiu au fost multe investiţii noi în industrie şi în centre de servicii, iar numărul de angajaţi a crescut. În schimb, în judeţele mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic, cum sunt cele din Moldova, nu s-au făcut investiţii semnificative şi nici nu am auzit de vreo companie care intenţionează să facă angajări masive la Vaslui, de exemplu“, a explicat Felix Toma, di­rectorul general al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Gi Group, un business de circa 125 de milioane de lei anul trecut.

Locul Oltului în ceea ce privește ocuparea forței de muncă este unul care poziționează județul nostru printre ultimile, procentul celor care au loc de muncă fiind de 16,4%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here