Angajații Gărzii de Mediu Olt au protestat, marți, în fața sediului instituției, împotriva Guvernului, nemulțumiți de condițiile de muncă și de nivelul scăzut al salariilor.
Protestul a fost unul spontan și a avut loc nu doar în Olt, ci și în celelalte județe din țară. Angajații Gărzii Naționale de Mediu au ieșit în fața instituției, cu pancarte cuprinzând mesaje ale nemulțumirilor lor, susținând că toate demersurile pe care le-au făcut până acum pentru recunoașterea condițiilor reale de muncă și reflectarea acestora în veniturile salariale s-au lovit, de fiecare dată, de un zid.
„Suntem foarte nemulțumiți că condițiile noastre de muncă, grele în multe feluri, nu se simt în salarii. Am cerut de multe ori să ni se mărească și nouă salariile până la nivelul altor instituții cu atribuții similare, precum Garda Forestieră. Nu ne-a băgat nimeni, însă, în seamă, poate și pentru că nu suntem o instituție cu mulți angajați. Despre condițiile noastre de muncă se știe cât sunt de grele, cum trebuie să ajungem în zone accidentate, în spații toxice, cum trebuie să asigurăm permanența și cum trebuie răspundem unor solicitări care vin și noaptea. Muncă multă, calitate ridicată, dar salarii mici”, a declarat, pentru OLT-ALERT, liderul grupe sindicale din cadrul Gărzii de Mediu Olt, Aura Mandache.
Conducerea sindicatului la nivel național susține că picătura care a umplut paharul este faptul că protestul din 14 martie, manifestat prin întreruperea programului de muncă timp de două ore, nu a avut nici un efect la nivelul Guvernului, care continuă să ignore revendicările celor din Garda de Mediu.
„Datorită acțiunii spontane de protest din data de 14 martie 2017, prin care comisarii Gărzii Naționale de Mediu au întrerupt programul de lucru pentru 2 ore, la nivel național și în urma căreia reprezentanții Guvernului nu au răspuns solicitărilor noastre de a purta un dialog care să soluționeze problemele cu care se confruntă în desfășurarea activității angajații din sistemul de mediu, marți, 21 martie 2017, începând cu orele 10.00, colegii din întreaga țară au decis să-și manifeste spontan nemulțumirea prin pichetarea Ministerului Mediului și a instituțiilor de mediu la nivel județean. Revendicările noastre sunt: condiții de muncă și alinirea salariilor angajaților Gărzii Naționale de Mediu la nivelul salariilor colegilor din instituțiile cu atribuții similare”, se arată într-un comunicat de presă transmis de președintele Sindicatului Național al Gărzii de Mediu, Valentin Neagoe.
Aura Mandache spune că, dacă autoritățile de la București vor continua să ignore solicitările celor nemulțumiți, este posibil ca comisarii de mediu să declanșeze procedurile pentru o grevă generală.