Polițiștii din Olt, pe urmele braconierilor piscicoli: Sute de kilograme de pește confiscate

Polițiștii din Olt au confiscat, miercuri, sute de kilograme de pește de la un bărbat de 40 de ani, din Pitești, care transporta peștele fără să dețină documente legale de proveniență. Totul s-a desfășurat în cadrul unei acțiuni pentru combaterea pescuitului ilegal, desfășurată în colaborare cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

În cadrul acestei acțiuni, poliţiştii din cadrul Serviciul Ordine Publică, împreună cu poliţiştii Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Osica de Sus, au depistat, pe raza acestei comune, un bărbat, de 40 ani, din municipiul Piteşti, care transporta, cu o autoutilitară, 228 kg de peşte din diferite specii, fără a avea documente legale de provenienţă.

„Cantitatea de peşte, în valoare de 2.280 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar reprezentanţii D.S.V.S.A. Olt au dispus reţinerea oficială şi trimiterea către neutralizare, deoarece nu îndeplinea condiţiile sanitar-veterinare pentru siguranţa alimentelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisarul Claudia Radu.

În cauză, au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui.

„Scopul acestor acţiuni este acela de apărare a patrimoniului piscicol şi a integrităţii acestuia, combaterea faptelor ilegale asociate din pescuitul ilegal, colectarea, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea produselor piscicole, precum şi asigurarea unor condiţii de piaţă corecte, atât prin eliminarea produselor de provenienţă ilicită, cât şi protejarea mediului înconjurător”, a mai precizat Claudia Radu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here