FOTO/VIDEO Înaintări în grad și demonstrații cu câini la IJJ Olt, de Ziua Jandarmeriei

Ziua Jandarmeriei Române a fost marcată, luni, printr-o ședință festivă, cu mesaje de felicitare și înaintări în grad, dar și prin acțiuni în stradă, unde publicul s-a putut bucura și de demonstrații cu câini.

Sala de ședințe a Consiliului Județean Olt a devenit albastră de la nuanța hainelor militare ale jandarmilor care au umplut-o luni, la prânz. La evenimentul dedicat trecerii a 167 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române au participat figuri importante ale autorităților administrației publice locale, dar și șefii tuturor instituțiilor publice cu care jandarmii colaborează. Prefectul de Olt, Silviu Neacșu, a transmis mesajul de felicitare al ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, felicitări și mulțumiri fiind transmise și de președintele Consiliului Județean, Marius Oprescu, prezent la eveniment.

„Cei 167 de ani de activitate relevă faptul că Jandarmeria este un model de tradiții și experiență, care s-a remarcat, în special, prin continuitate și stabilitate, evenimentele din ultima perioadă confirmând rolul și locul instituției în societatea contemporană”, a spus, printre altele, și șeful Jandarmeriei Olt, colonelul Tudor Dorel Drejoi.

Au fost citite și alte mesaje, nelipsind cel al șefului Jandarmeriei Române, generalul de brigadă Marin Andreiana, citit de prim-adjunctul IJJ Olt, col. Marin Boață.

Au urmat apoi înaintări în grad, un ofițer și șase subofițeri bucurându-se de această onoare.

La eveniment au participat și câțiva reprezentanți ai Bazei NATO de la Deveselu, români și americani.

În paralel cu ședința festivă au fost derulate și acțiuni în stradă, unde publicul, mai ales copiii, au putut admira elemente din tehnica din intervenție a Jandarmeriei, autospeciale și armamentul din dotare.

De asemenea, cel mai atractiv moment a fost cel dedicat demonstrațiilor cu câinii jandarmilor, care au prins, pe rând, „infractorul”, pus jos în câteva rânduri sub colții animalelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here