FOTO / Polițiștii din Olt, acțiuni în școli pentru siguranța elevilor în mediul on-line

În cadrul campaniei naționale „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, zilele de 4 și 5 aprilie au fost dedicate siguranței în mediul on-line, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, împreună cu cei din cadrul polițiilor municipale și orășenești din județul Olt, desfășând activități informativ-preventive, prezentându-le elevilor pericolele la care se expun în mediul online, precum şi recomandări de prevenire a victimizării acestora.

Astfel, polițiștii au desfășurat în unitățile de învățământ din județul Olt peste 50 de activități privind prevenirea infracțiunilor în mediul online.

????????????????????????????????????

În cadrul acțiunilor, au fost distribuite către elevi, părinți şi cadre didactice pliante informativ-preventive.

Polițiștii recomandă elevilor:

  • Nu oferi persoanelor întâlnite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta!
  • Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane, în afara părinţilor; dacă le comunici această parolă prietenilor sau altor persoane, acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise!
  • Dacă vrei să te întâlneşti cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet, anunţă-ţi părinţii anterior! oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice.
  • Gandește-te foarte bine înainte de a te expune într-un mod indecent dacă vrei să îți păstrezi sau să îți pierzi demnitatea de ființă umană!
  • Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat!
  • Nu da curs îndemnurilor, sarcinilor și provocărilor pe care le primești în cadrul unor jocuri online, care fac referire la viața reală și te îndeamnă să săvârșești fapte ce îți pot pune viața în pericol sau îi pot afecta pe cei din jur!
  • Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă.
  • Dacă te amenință că are acces la informații confidențiale ca să îți arate că e bine informat, nu uita că în realitate are acces numai la informații care se găsesc foarte ușor pe Internet și nu dovedesc nimic.
  • Nu te teme de cei care te amenință pe Internet, ca să te determine să faci ceea ce doresc ei. Ei nu au putere asupra ta, doar te păcălesc pe tine că ar avea vreo putere! În realitate, singura lor putere este anonimatul.
  • Așa că, nu ezita să anunți un adult în care ai încredere că ești victima unei agresiuni sub orice formă pe Internet și vei fi protejat!

De asemenea, polițiștii au recomandat părinților să supravegheze activitatea copilului pe Internet și să folosească programe de control parental al accesului la Internet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here