CADAVRU pe Olt, în Barajul Ipotești/Cel mai probabil, aparține consilierului PNL dispărut luna trecută-FOTO/VIDEO

Cadavrul unui bărbat de circa 30, 40 de ani a fost găsit astăzi, după-amiază, pe râul Olt, în barajul de la ipotești. Cel mai probabil, trupul neînsuflețit este al consilierului local PNL din Ipotești, dispărut luna trecută în timp ce se afla cu barca pe apă, punând plase pentru pescuit.

Trupul bărbatului a fost observat de cineva care a anunțat la 112, spunând că în barajul Ipotești vede ceva pe apă care ar putea fi un cadavru. Imediat a fost anunțată echipa pompierilor care de aproape trei săptămâni îl caută, zilnic, în zonă pe consilierul loval PNL din Ipotești, dispărut luna trecută în timp ce se afla cu barca pe apă, punând plase pentru pescuit.

„Pe timpul misiunii de căutare executată de echipajul cu barca de la Detașamentul Slatina, pe barajul de la Ipotești a fost găsit și adus la mal cadavrul unui bărbat. Se așteaptă sosirea echipajelor de poliție și medicină legală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.

Mircea Lungu, de 54 de ani, consilier local al PNL din Ipotești, a plecat, în noaptea de 20 spre 21 martie, cu un amic, să pună plase de pescuit în apă, în largul barajului de pe raza localității. Alesul liberal a plecat singur cu barca, lăsându-și amicul pe mal, în mașină. După câteva ore, acesta a zărit barca goală și a cerut ajutor la 112.

Mircea Lungu se afla la cel de-al patrulea mandat de consilier local. El chiar a candidat, anul trecut, la funcția de primar al comunei sale din partea PNL, dar a pierdut în fața candidatului PSD.

Alesul PNL avea trei copii, doi băieți și o fată, cu toții căsătoriți. Aceștia erau plecați, cu mama lor, în Spania, de mai multă vreme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here